Fostul deputat de Vrancea Alin Trăşculescu a scris din arestul Poliţiei o scrisoare, postând-o pe un site al său, în care susţine că este nevinovat şi îi întreabă pe alegătorii vrânceni dacă să mai continue drumul în politică sau să se retragă, spunând că va afla acest lucru în 9 decembrie.
Arestat preventiv pentru fapte de corupţie, Trăşculescu reacţionează pentru prima dată de când a izbucnit scandalul, el postând pe un site o scrisoare pe care o începe spunând că a fost "umilit, ridicat de pe stradă ca ultimul infractor", acceptând "umilinţa arestării preventive pentru a-şi dovedi nevinovăţia".
"Scriu aceste rânduri pentru că mă aflu în cel mai greu moment din viaţa mea. Şi mă întorc către dumneavoastră, cei care acum patru ani aţi hotărât să trimiteţi un tânăr vrâncean în Parlamentul ţării. Pentru că mă întreb şi vă întreb: este voia Domnului să merg mai departe cu politica sau, dimpotrivă, trebuie să mă retrag? Şi, pentru că Domnul lucrează prin oameni, voi afla pe 9 decembrie care-i este voia. Adversarii mei politici se bucură că m-au eliminat din cursa electorală, dar singurii care mă puteţi elimina cu adevărat sunteţi dumneavoastră. Scriu aceste rânduri şi pentru că vă sunt dator. Mi-aţi dat încrederea dumneavoastră şi în toţi aceşti ani am făcut cum am ştiut eu mai bine să-i ajut pe vrânceni, dar mai ales pe voi, cei din Colegiul 5. Şi, cu ajutorul Domnului şi al oamenilor, am ajutat şcoli, grădiniţe, biserici şi am contribuit la repararea unor drumuri dezastruoase, precum cel dintre Suraia şi Focşani. Sigur că am şi nemulţumirea că nu am reuşit să duc la capăt şi multe alte proiecte abia începute", scrie Trăşculescu, care candidează pentru un nou mandat de deputat în Vrancea la alegerile din 9 decembrie.
El spune că scrie şi şi pentru copiii săi, care peste 10-15 ani se vor uita în ochii lui îl vor întreba de ce a tăcut.
"Copiii