Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIE Salariul real a crescut la stat şi a scăzut la privat

Publicat in Adevarul, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Scumpirile au erodat puterea de cumpărare a angajaţilor din 10 domenii economice, dar nu i-au afectat pe bugetari şi pe salariaţii companiilor cu capital majoritar de stat.

Din octombrie 2011 până în octombrie 2012, salariul mediu net pe economie a crescut cu 6,5%, iar media scumpirilor – inflaţia – a fost de 5%, ceea ce înseamnă o uşoară creştere a puterii de cumpărare, în termeni statistici. Dar, faţă de această medie, diversele domenii de activitate au consemnat creşteri sau scăderi, în sensul că în unele sectoare puterea de cumpărare a avansat mai mult, în timp ce în altele s-a erodat.

Datele privind evoluţia salariilor medii pe principalele domenii de activitate, raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), arată că angajaţii din 10 sectoare nu au reuşit să compenseze prin venituri scumpirile de 5%, în timp ce în alte două sectoare salariaţii au ajuns pe zero. În restul de 15 sectoare analizate de „Adevărul“ pe baza acestor date, scumpirile au fost devansate de câştigurile salariale medii, şi aici se regăsesc aproape toţi bugetarii.

Reîntregirea, balon de oxigen Pe fondul reîntregirii salariilor în sectorul bugetar, creşterea acestor venituri a depăşit (cel puţin statistic vorbind) pragul scumpirilor din intervalul octombrie 2011 – octombrie 2012. Pe lângă administraţia publică, sănătatea, învăţământul şi unităţile din domeniul apărării, în topul creşterilor salariului real se regăsesc şi companiile de stat din sectoarele extractiv, energetic, gospodărire comunală şi chiar transporturi aeriene. La polul opus, cu cele mai drastice scăderi ale salariului real, se regăsesc sectoare în care firmele sunt predominant private, cum ar fi producţia video-TV, turismul, agricultura, construcţiile sau prelucrarea tutunului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 38 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 52 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 39 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

AEP a dat amenzi de 1,6 milioane lei și a confiscat peste 19,5 milioane lei de la partide și candidați pentru nereguli în finanțarea campaniilor electorale 2024-2025 / AUR, Călin Georgescu și PNL, în topul sancționaților

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a aplicat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°