Comisia Europeană a amendat şapte grupuri internaţionale cu suma totală de 1,479 miliarde de euro pentru participarea la unul sau două carteluri în sectorul tuburilor catodice, informează un comunicat al CE, dat publicităţii miercuri la Bruxelles.
Amenda este cea mai mare dată vreodată de executivul UE pentru această infracţiune.
Timp de aproape zece ani, între anii 1996 şi 2006, aceste companii au fixat preţurile, şi-au împărţit piaţa şi clienţii între ele şi au restricţionat producţia. Unul dintre cartelurile constituite era cel pentru tuburi catodice folosite la fabricarea televizoarelor color, iar celălalt era format pentru tuburile catodice folosite în monitoarele computerelor.
Chunghwa, LG Electronics, Philips şi Samsung SDI au participat la ambele carteluri, în timp ce Panasonic, Toshiba, MTPD (în prezent o filială a Panasonic) şi Technicolor (fostă Thomson) au luat parte numai la cartelul pentru tuburile catodice ale televizoarelor.
Compania Chunghwa a primit imunitate deplină din partea CE pentru participarea la cele două carteluri, întrucât a fost prima care a dezvăluit date despre existenţa lor Comisiei. Alte companii au beneficiat de reduceri ale amenzilor pentru cooperare în timpul investigaţiei CE.
Aceste carteluri pentru tuburi catodice sunt făcute după manual. Prezintă cele mai rele soiuri de comportament anticoncurenţial care sunt strict interzise companiilor care fac afaceri în Europa. Tuburile catodice au fost o componentă foarte importantă în televizoare şi monitoarele computerelor, reprezentând 50 până la 70% din preţ. Asta arată cât de mult rău le-a făcut acest comportament ilegal producătorilor din ambele sectoare din spaţiul economic european şi, în cele din urmă, cât de mult rău le-a făcut consumatorilor europeni de-a lungul anilor', a declarat Joaquín Almunia, comisarul european p