Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un avocat şi o profesoară, suspectaţi de uciderea mamei femeii. Toţi trei sunt daţi dispăruţi

Publicat in Antena 3, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Un avocat din Oradea, soţia sa şi soacra acestuia au fost daţi dispăruţi. Parchetul Curţii de Apel Oradea a deschis o anchetă împotriva celor doi, care, potrivit unor surse judiciare, sunt suspectaţi că au ucis-o pe bătrână şi au fugit, scrie Mediafax.

Avocatul Cosmin Moraru şi soţia sa Krisztina, profesoară, au fost daţi dispăruţi marţi, cei doi fiind suspectaţi că au ucis-o pe mama tinerei.

"A fost constituit un dosar în care procurorii, împreună cu ofiţeri ai Poliţiei Bihor, verifică indiciile şi informaţiile existente cu privire la dispariţia de la domiciliu a avocatului Cosmin Moraru, a soţiei şi a soacrei sale. În acest moment, nu putem confirma sau infirma săvârşirea unor fapte de violenţă, conexe presupuselor dispariţii de mai sus, procedurile judiciare şi verificările necesare stabilirii faptelor fiind în curs de desfăşurare", a comunicat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Oradea.

Sesizarea privind dispariţia celor 2 a fost făcută de o cunoştinţă a avocatului, căreia acesta i-a lăsat cheia şi i-a cerut să îi schimbe gresia şi să îi tencuiască locuinţa.

Părinţii avocatului au confirmat ulterior dispariţia, spunând că bărbatul i-a căutat luni extrem de agitat, susţinând că este urmărit şi că pe el şi pe soţia sa îi aşteaptă 30 de ani de închisoare.

Poliţiştii şi procurorii au găsit urme de sânge în casa celor doi. De asemenea, mai mulţi vecini ai avocatului l-au văzut pe acesta chiar înainte de dispariţie, plin de sânge, cărând un sac în spate.

Un avocat din Oradea, soţia sa şi soacra acestuia au fost daţi dispăruţi. Parchetul Curţii de Apel Oradea a deschis o anchetă împotriva celor doi, care, potrivit unor surse judiciare, sunt suspectaţi că au ucis-o pe bătrână şi au fugit, scrie Mediafax.

Avocatul Cosmin Moraru şi soţia sa Krisztina, profesoară, au fost daţi dispăruţi m

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu: Îmi voi publica în continuare declaraţiile de avere şi de interese/ Românii vor fi informaţi inclusiv de veniturile soţiei

News.ro acum 13 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a reacţionat în urma deciziei CCR privind declaraţiile de avere ale demnitarilor şi funcţionarilor publici şi a afirmat că în continuare îşi va publica declaraţiile de avere

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum 3 ore
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 2 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 2 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Gigi Becali jubilează, după transferul lui Denis Alibec la FCSB: „Ne duce în Liga Campionilor”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (65 de ani), patronul de la , a confirmat că (34) este „bomba” pe care anunțase că o va da în această vară pe piața transferurilor.

Israelul a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

Libertatea acum 56 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor aflați în mâinile mișcării islamiste palestiniene Hamas că Guvernul său a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de emisarul special al preşedintelui america

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Cum vor arăta facturile românilor de la 1 iulie? Sebastian Burduja a făcut anunțul

Mediafax acum 2 ore
Românii se tem că, de la 1 iulie, vor plăti mai mult la utilități. Ca raspuns la toate știrile false care au circulat în ultima perioadă, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a liniștit pe români, asigurându-i că după 1 iulie, facturile nu vor „

Sorin Grindeanu, despre METROUL de la Cluj: „Nu există pericol de pierderi de finanțări/ Eu știu că se lucrează, dar nu e în gestiunea noastră”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu a afirmat că Ministerul Transporturilor are aproximativ un sfert din totalul fondurilor prin PNRR, însemnând 7,2-7,3 miliarde de euro. Întrebat despre metroul de la Cluj, ministrul interimar a declarat că: „Eu știu că se lucrează, da

FOTO. Ziua Eroilor marcată la Piatra Neamț

Ceahlaul acum 5 ore
Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român, comemorată odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, a fost marcată la Piatra Neamț în cadrul unei ceremonii militare. Manifestarea a avut loc pe 29 mai, la Monumentul Eroilor din Primu

Vremea

București
acum

18°
joi

14°/25°
vin.

14°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

19°
joi

13°/21°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/24°
Constanta
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

15°/19°
sâm.

14°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/18°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°