Da, da, se apropie încet Crăciunul, iar goana după cadouri şi shoping-ul bling bling de sezon au un ritm tot mai accelerat. Din păcate.Summary
Spun/scriu din păcate deoarece, pe pământul francez, cel puţin în pătrăţica de pământ unde locuiesc eu (quel que part în Ile de France), oamenii nu prea se înghesuie să intre în catedrale (frumoase şi în plus încălzite), dar împing cu năduf cărucioare pline de ambalaje şi pungi foşnitoare.
Nu, nu vreau să critic obiceiurile locale (cel puţin nu în perioada Postului), ci vreau să vă spun povestea unui calendar de ciocolată care face deliciul şi celor mici şi celor mari. Din păcate, pentru mulţi (tineri) francezi calendarul cu pricina simbolizează cam tot ceea ce înseamnă Crăciunul. Adică multe surprize cu glazură de ciocolată. Şi cam atât.
Aşteptându-l pe Mesia...
Începând de duminică, 2 decembrie, catolicii francezi şi de pretutindeni, au intrat în perioada Adventului compusă din patru săptămâni premergătoare naşterii Domnului, care corespund postului Crăciunului. Aşteptând începerea slujbei în biserica Saint Jean Baptiste de Dammartin-en-Goële, murmurul celor prezenţi a fost întrerupt de aprinderea solemnă a primei lumânări din cele patru, prinse într-o coroniţă de brad aşezată chiar pe altarul de marmură. O voce suavă ne anunţă că această lumină ne va conduce de-a lungul Adventului, timp de veghe, reculegere şi rugăciune prin excelenţă.
O altă voce ne destăinuie că aprinderea celor patru lumânări simbolizează creşterea luminii care ajunge la împlinire în noaptea Sfântului Crăciun, atunci când adevărata Lumină, Iisus Hristos, se naşte pentru mântuirea lumii. Aşadar, am purces pe drumul Adventului intonând alături de fraţii catolici cântecul Préparez le chemin du Seigneur... (Pregătiţi calea Domnului).
Din educaţia mea ortodoxă am înţeles că e bine să-i respect pe cei de alte confesiuni, mai