Două eurodeputate cer legislaţie europeană pentru telefonia mobilă, precum cea referitoare la ţigări.
Eurodeputaţii au solicitat, miercuri, adoptarea unei legislaţii europene care să îi informeze pe consumatori în legătură cu riscurile de apariţie a tumorilor cerebrale în cazul folosirii excesive a telefoanelor mobile, după modelul avertismentelor existente pe pachetele de ţigarete.
“Aşa cum s-a procedat în cazul tutunului sau al azbestului, trebuie legiferat de urgenţă şi în legătură cu pericolele privind utilizarea intensă a telefonului mobil. Este o catastrofă sanitară de amploare care ne aşteaptă peste câţiva ani, dacă nu facem nimic în acest sens”, a declarat eurodeputata ecologistă franeză Michele Rivasi într-un comunicat citat de France Presse.
"Oare de câţi ani mai avem nevoie pentru a înţelege că a sosit momentul să acţionăm?", se întreabă, la rândul ei, liberala belgiană Frédérique Ries.
Caz concret
Pentru a impresiona şi, în acelaşi timp, a da tărie avertismentului, cele două au dat exemplu cazul lui Innocente Marcolini, un funcţionar italian declarat invalid în proporţie de 80% la 12 octombrie anul acesta de către Curtea de Casaţie italiană, din cauza utilizării excesive a telefonului mobil. Marcolini trăia, practic, cu telefonul mobil lipit de ureche, ceea ce n-ar mai fi făcut, probabil, dacă ar fi fost avertizat în legătură cu pericolele care-l pândeau, a declarat Rivasi.
Potrivit acesteia, odată cu această decizie a justiţiei, “a fost demonstrat riscul apariţiei de tumori la creier. De acum înainte, nu mai este vorba despre aplicarea principiului precauţiei, ci despre cel al prevenţiei”. “Acum ştim că există un risc crescut pentru producerea de tumori ale nervilor cranieni pentru utilizatorii înrăiţi de telefoane mobile. Trebuie să fie cunoscut acest lucru, şi asta prin intermediul campaniilor de in