Un cuplu new-yorkez a fost inculpat după descoperirea unui aligator în sufrageria acestora alături de arme şi droguri, a anunţat marţi procurorul din Brooklyn, New York, relatează AFP.
Aligatorul, care se afla într-un acvaru mare, măsura puţin sub un metru, a precizat acesta. Poliţia l-a descopert în cadrul unei recente percheziţii la domiciliul cuplului, un apartament aflat la mezanin.
În acest apartament deţinut de Michael Vope, în vârstă de 32 de ani, şi Alisa Vope, în vârstă de 25 ani, au mai fost descoperite un revolver încărcat, un pistol şi medicamente interzise fără reţetă printre care comprimate de oxicodonă şi canabis.
Cuplul a fost inculpat pentru posesie de arme şi muniţii, precum şi pentru torturarea şi rănirea unui animal.
Legea nu permite deţinerea unui animal sălbatic fără autorizaţie.
Michael Vope riscă până la 7 ani de închisoare iar Alisa Vope până la un an.