Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planuri NASA pe Marte. Un nou rover în 2020, astronauţi pe orbită în 2030

Publicat in Ziua Veche, joi 6 decembrie 2012 ·

NASA a anunţat că intenţionează să trimită un alt rover pe Marte, după Curiosity în 2020, iar în deceniul 2030 speră să trimită astronauţi pe orbita Planetei Roşii.

La începutul acestui an, agenţia spaţială americană (NASA) dorea să renunţe la participarea la proiectele Agenţia Spaţială Europeană (ESA) din cauza unor reduceri bugetare. Astfel că oficialităţile europene au iniţiat discuţii cu oficialii ruşi, solicitându-le acestora să preia sarcinile NASA. Printre misiunile viitore ale agenţiei spaţiale europene se numără elaborarea unei hărţi cu sursele de gaz metan de pe Marte şi forarea în solul acestei planete pentru a identifica dovezi care să ateste prezenţa formelor de viaţă.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate marţi, 4 noiembrie de NASA, administratorul asociat John Grunsfeld a anunţat că, în cele din urmă, NASA nu va renunţa la participarea în proiectele ESA. Astfel, potrivit unor informaţii Ars Technica prezentate de descoperă.ro, pentru misiunea din 2016, NASA urmează să furnizeze sistemul de comunicaţii, iar la misiunea din 2018 agenţia americană va contribui un aparat de analiză moleculară, cu care urmează să fie dotat roverul ExoMars. Grunsfeld a subliniat că agenţiile spaţiale ruse vor rămâne, la rândul lor, partenere în misiunile spaţiale europene.

Cu această ocazie, NASA a dezvăluit că oamenii de ştiinţă vor începe îndată să lucreze la realizarea roverului care va fi lansat spre Marte în 2020, fără a oferi publicului larg detalii despre nume, fiind ştiut doar că, designul noului rover se va inspira din cel al roverului Curiosity pentru a reduce costurile. Totodată, NASA susţine obiectivul preşedintelui Barack Obama, care doreşte ca oamenii să călătorească spre Marte. NASA a anunţat în acest context că „misiunea din 2020 constituie un pas important pentru realizarea unor obiective ştiinţifice importante, ce ne aduc mai apr

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 57 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 59 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°