Creştin ortodocşii îl prăznuiesc astăzi, în cea de-a şasea zi a lunii decembrie, pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcător de minuni. A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. A strălucit prin vieţuire călugărească şi, pentru viaţa lui îmbunătăţită, a fost făcut arhiereu. Pentru că propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos, a fost prins de mai-marii cetăţii, fiind bătut şi chinuit şi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia Lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, o dată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi Sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae. “Acolo adunându-se Sfinţii Părinţi, au propovăduit luminat dreapta credinţă, iar pe Arie, rău cugetătorul şi semănătorul de neghină, împreună cu eresul lui, l-a dat anatemei. (...) Atunci şi minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi împreună cu Sfinţii Părinţi a arătat dogmele credinţei celei drepte şi tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverinţă. Despre dânsul povesteşte unul dintre istorici, că, aprinzându-se cu râvnă dumnezeiască, ca al doilea Ilie, a îndrăznit în mijlocul soborului a ruşina pe Arie, nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta, lovindu-l pe Arie peste faţă. De acest lucru, s-au întristat Sfinţii Părinţi şi, pentru aceea a luat de la dânsul semnele cele arhiereşti. Iar Domnul nostru Iisus Hristos şi Preabinecuvântata Lui Maică, privind din înălţime la nevoinţele Sfântului Nicolae, au binevoit spre fapta lui cea cu îndrăzneală şi au lăudat râvna lui cea dumnezeiască. Aceeaşi vedenie a avut şi oarecare din Sfinţii Părinţi cei mai vrednici, precum însuşi Sfântul Nicolae a văzut mai