"Partidul comunist s-a reinventat şi are un nou nume. Social-democraţii sunt acum la putere. Sunt nişte stalinişti care ne duc ţara înapoi în trecut", a declarat scriitoarea Herta Muller, singurul român (în sensul că s-a născut şi a trăit o perioadă în România) laureat al premiului Nobel pentru literatură, în urmă cu câteva zile, pentru cotidianul "The Guardian".

Dacă vă amintiţi, acum vreo două luni, Mircea Cărtărescu, luat şi el în calcul de vreo două ori pentru premiul Nobel, era transformat în ţintă de tunurile cu noroi ale Antenelor lui Voiculescu, ale site-urilor lui Nistorescu şi, în general, ale vectorilor de campanie USL. Pe lângă el, Patapievici, Pleşu, Liiceanu şi alţi intelectuali care au îndrăznit să-şi rostească opiniile de dreapta. Nişte băsişti!

Acum, mai greu ce-i drept - fiindcă e campanie şi toate energiile sunt grupate în demontarea adversarilor din colegii şi în mobilizarea electoratului -, a venit rândul Hertei Muller să fie îmbrâncită pe scări. A venit rândul ei să fie pianistul împuşcat fiindcă nu cântă muzica aia care trebuie. A venit momentul să punem labele şi pe ea, pe cărţile ei, pe cuvintele ei. Şi dacă a scris nişte cărţi, ce? Şi dacă a luat Nobelul, ce? S-au găsit toate matracucile să ne spună nouă că suntem stalinişti? Şi dacă suntem, ce?

Mai întâi, câte un intelectual de stânga pe câte un site, cu un discurs pseudoargumentat. Apoi câte un "analist politic", pe vreun post de televiziune. Şi tot aşa, pe zi ce va trece, tirurile se vor regla şi se vor multiplica, limbajul va coborî de la nivelul academic la cel urban, apoi la cel suburban şi, în final, pe forumurile ziarelor se va discuta despre Herta Muller ca la uşa cortului. Şi de ce ne-am mira? Trăim în ţara în care Gigi Becali îl face albie de porci pe Neagu Djuvara şi-l trage de şireturi pe Radu Câmpeanu. În fond, revoluţie înseamnă o schimbar