Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pavel mai are de stat după gratii

Publicat in Pandurul, vineri 7 decembrie 2012 ·

A sperat degeaba că măcar de Moş Nicolae revine acasă că n-a fost să fie nici de data aceasta. Primarul suspendat al comunei Peştişani, Florin Pavel, are, de ieri, în executare, încă o prelungire a mandatului de arestare preventivă, prelungire care se încheie pe 15 decembrie, dată până la care însă nimeni nu-i garantează că procurorul de caz nu va cere o nouă prelungire. De la mijlocul lunii edilul ar putea fi lăsat în libertate, deşi, la fel de posibilă este şi varianta finalizării anchetei şi întocmirii unui rechizitoriu, mai ales că cercetările durează de vreo jumătate de an.

Tribunalul Gorj i-a prelungit lui Pavel arestul preventiv, iar recursul pe care acesta l-a declarat la cele 10 zile primite a fost respins de Curtea de Apel Craiova. Ca urmare, primarul mai are de stat după gratii, în condiţiile în care a fost încarcerat încă de la sfârşitul lunii iunie, imediat după ce a depus mandatul şi după ce fusese reales pentru a treia oară în fruntea comunei. El este acuzat în principal de abuz în serviciu, după ce ar fi acceptat să plătească din bugetul local două contracte de cesiune de creanţă luate de la firma lui Aristică Doru Şerban, mult mai cunoscut drept cămătarul Habitu.

Banii urmau să fie plătiţi în contul unor lucrări pe care Primăria le avea de plătit la firma lui Dan Radu Floarea, care la rândul său se împrumutase la Habitu, cămătarul fiind şi el arestat preventiv din luna martie şi judecat într-un alt proces aflat pe rol la Tribunalul Gorj.

A sperat degeaba că măcar de Moş Nicolae revine acasă că n-a fost să fie nici de data aceasta. Primarul suspendat al comunei Peştişani, Florin Pavel, are, de ieri, în executare, încă o prelungire a mandatului de arestare preventivă, prelungire care se încheie pe 15 decembrie, dată până la care însă nimeni nu-i garantează că procurorul de caz nu va cere o nouă prelungire. De la mijlocul lunii edi

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°