Mama Elodiei Ghinescu a declarat, miercuri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că poliţistul Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav, că decizia este dreaptă, chiar dacă vine după cinci ani, şi că nepotul ei nu ar trebui să crească “într-o familie de ciminali”.
„Deocamdată mi se pare o decizie dreaptă. Dar să vedem ce se va mai întâmpla pe parcurs”, a declarat pentru Mediafax Emilia Ghinescu, mama Elodiei. Ea a precizat că nu a mai vorbit cu nepotul ei, Patrick, de aproape trei ani, întrucât Cioacă nu a lăsat-o să mai ia legătura cu el.
„Când îl tot sunam şi îl rugam să ne lase să vedem copilul, ne spunea «Nu mai veniţi, că veniţi degeaba»”, a mai spus femeia. Întrebată dacă va cere din nou custodia copilului, după ce poliţistul Cristian Cioacă a fost arestat, Emilia Ghinescu a afirmat că nu se poate pronunţa deocamdată, dar că nu i se pare corect ca Patrick “să stea într-o familie de criminali”. „El (Cristian Cioacă – n.r.) trebuia să se gândească la copil atunci când i-a omorât mama. Trebuia să se gândească ce se va alege cu el şi cum va creşte el cu gândul acesta”, a spus Ghinescu.
Mama Elodiei a mai declarat că a vorbit cu Cioacă doar la telefon. Ea a mai povestit că imediat după ce Elodia a dispărut de la domiciliu a vorbit cu poliţistul, iar acesta a plâns la telefon, pentru a o convinge că îi pasă de dispariţia Elodiei. „În acelaşi timp în care mă suna pe mine şi plângea la telefon, ca să mă impresioneze, prefăcut, stătea la aeroport cu un buchet de trandafiri în braţe aşteptându-şi fosta amantă”, a mai spus Emilia Ghinescu. Copilul se află în custodia poliţistului.
Mama Elodiei Ghinescu a declarat, miercuri, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că poliţistul Cristian Cioacă a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav, că decizia este dreaptă, chiar dacă vine după cinci ani, şi că nepotul e