Unul dintre cei mai importanţi artişti ai României, TUDOR GHEORGHE, a concertat în municipiul Câmpia Turzii aseară de la ora 18.00 în Sala de Spectacole “Mircea Mihăşan”a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”.
Organizatorii – Primăria şi Consiliul Local în parteneriat cu Societatea Culturală “Câmpia Turzii 775” – au oferit în seara de ajun a Moşului Nicolae un spectacol de excepţie tuturor celor prezenţi, locuitorii din municipiu fiind prezenţi în număr mare la eveniment.
Artistul a fost acompaniat de orchestra Iunion, orchestraţia fiind asigurată de Marius Hristescu.
Concertul se numeşte “NU SE POATE CU DE TOATE”. Textele din cadrul evenimentului au fost culese cu atenţie de maestru din opera marelui I.L. Caragiale. Spectacolul este unul original şi dezăluie poezia lui Caragiale în esenţă pură. În spatele numelului concertului se ascund câteva versuri moralizatoare dragi sufletului interpretului.