Duminică, 9 decembrie 2012, avem din nou alegeri, de data aceasta parlamentare. După un an cu trei prim-miniștri, trei guverne, alegeri locale și un referendum, acum ar urma să alegem un parlament care să producă al patrulea prim-ministru și al patrulea guvern. Ai spune că este o stare democratică, dacă nu ai bănui că este un proces de declin.

Care este miza acestor alegeri parlamentare? Să se asigure o tranziție ponderată către o lume necunoscută așa cum a fost în 1990 și 1992? Să se schimbe radical direcția de evoluție a societății și statului așa cum a fost în 1996? Să se revină la o conducere fermă și sistematică, părăsindu-se inovațiile arbitrare, așa cum a fost în 2000? Sau să se atace frontal problema primordială a agendei publice din România, corupția, așa cum a fost în 2004?

Agenda publică a românilor a rămas aceeași. Nu s-a schimbat decât pentru perioade foarte scurte de timp din ianuarie 2001. Pe primul loc este corupția. Corupția văzută nu ca o frână morală a dezvoltării sociale și individuale, ci, mai ales, ca o frână economică. Ca o procedură de redistribuire a bunurilor colective în interes privat. Ca o forță invizibilă, dar omniprezentă, care reduce șansele majorității în favoarea unei minorități obscure și solidare. Corupția ca un blestem. Pe al doilea loc în agenda publică a românilor este îmbunătățirea serviciilor publice, de la educație și sănătate, la transporturi, infrastructură și ordine publică. Nu să faci trei autostrăzi pe an, românii s-au lămurit de mult că tot ce face statul costă dublu, durează triplu și produce de patru ori mai multă șpagă decât în sectorul privat. Ci să reduci accidentele care produc 3.000 de morți și 30.000 de accidentați pe an. Să reduci braconajul de pe apele publice și din păduri. Să obligi firmele și cetățenii să se conformeze regulilor de protecție a mediului. Să ai competiție reală în școli (nu î