Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenariul filmului "Unde este Sofia? ", de Bogdan Mureşanu, câştigător al premiului Agave, în Mexic

Publicat in Mediafax, joi 6 decembrie 2012 ·

Scenariul lungmetrajului "Unde este Sofia?", semnat de Bogdan Mureşanu, a câştigat premiul Agave la Festivalul Internaţional de Film Oaxaca, Mexic 2012.

Scenariul lui Bogdan Mureşanu a câştigat premiul Agave oferit celui mai bun scenariu din cele 42 aflate în selecţia oficială a festivalului de film Oaxaca, Mexic, 2012, informează comunicatul remis MEDIAFAX.

Ediţia limitată de statuete Agave este opera unui renumit artist local, Alejandro Santiago, ale cărui lucrări sunt bine cotate pe întregul continent nord-american.

Secţiunea de scenarii este cea mai importantă a festivalului şi a însumat peste 200 de înscrieri din toate colţurile lumii, cele mai multe dintre ele din Statele Unite.

Scenariul câştigător a fost dezvoltat în 2011 în cadrul laboratorului internaţional de scenaristică StrangersLab, organizat de Strada Films. Opt scenarii, printre care şi "Unde este Sofia?", au fost selecţionate în 2011 pentru a face parte din laborator.

"Unde este Sofia?" este povestea Mariei, o fetiţă de 6 ani, prinsă între certurile dintre părinţi şi divorţul lor iminent. Marginalizată emoţional, ea şi-a inventat o prietenă imaginară, Sofia, de care este nedespărţită, cel puţin până în ziua în care părinţii ei se separă. În aceeaşi zi, Sofia dispare, iar Maria nu va avea linişte până când nu o va găsi.

Bogdan Mureşanu este şi autorul scenariilor "Torţa vie" şi "Tuns, ras şi frezat", publicate de Editura LiterNet în format electronic.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum 22 minute
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 32 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Zelenski anunţă că un summit cu liderii europeni are loc sâmbătă

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media. C

Alegeri prezidențiale 2025. Cum va arăta buletinul de vot pentru al doilea tur, din 18 mai

HotNews acum 12 minute
Modelul buletinului de vot pe care românii îl vor primi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, a fost stabilit, vineri, de Biroul Electoral Central (BEC). Pe prima poziție se va afla George Simion (AUR), iar pe a doua Nicușor Dan

Zeci de persoane au ajuns la spital după mușcături de căpușe. Cum te poți feri de insectele periculoase

Adevarul acum 28 minute
În ultimul timp, zeci de persoane din județul Brașov au ajuns la camerele de gardă ale spitalelor după ce au fost mușcate de căpușe. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov atrag atenția asupra riscurilor asociate și transmit o serie

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 32 minute
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°