Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce „vrăji” mai fac politicienii pentru un vot în ultima zi de campanie

Publicat in Ziarul de Vrancea, vineri 7 decembrie 2012 ·

Duminică vrancenii sunt chemaţi la urne, chiar dacă mulţi sunt dezorientaţi şi nu ştiu cu cine ar trebui să voteze Campanie anostă, doar cu afişe rupte, fără mitinguri şi confruntări între candidaţi, de asta au avut parte vrancenii în perioada electorală. 320.144 de vranceni au drept de vot duminică, iar candidaţii nu ştiu ce să mai facă pentru a le atrage voturile pe ultima sută de metri. USL Vrancea a cerut Biroului Electoral Central ca medicii să nu mai ceară bani pentru adeverinţele necesare pentru a solicita urna mobilă

Astăzi este ultima zi de campanie electorală înainte de alegerile parlamentare şi este de aşteptat ca murdăriile şi ilegalităţile să atingă apogeul. Aseară au apărut informaţii potrivit cărora competitorii electorali vor să pună în aplicare, fiecare după puteri, fraudarea alegerilor. Unii cu banii personali, alţii folosindu-se de autorităţile statului. O luptă mai dură se poartă în Colegiul 6 Adjud, acolo unde democrat-liberalul Florin Mihail Secară l-a reclamat pe social-democratul Victor Roman la ambasadele occidentale şi chiar la serviciile secrete pe motiv că ar fi constituit “o reţea cu scopul probabil al pregătirii unui furt electoral”. Aseară au apărut informaţii că lupta s-a mutat în stradă şi a ajuns pană la provocarea de accidente de circulaţie, cu înjurături şi ameninţări cu moartea. În colegiul Adjud a fost poate cea mai animată campanie. În rest, mitingurile au lipsit din peisajul electoral, ca şi confruntările între candidaţi, care au preferat să se promoveze "din casă în casă", pe reţelele electrice, de socializare sau cu afişe puse pe copaci şi garduri. În paralel, alegătorilor li se oferă excursii şi mese, cadouri sau chiar bani pentru a vota un candidat anume. Că fiecare vot contează se vede şi din măsurile guvernamentale luate de USL, coaliţia aflată la putere: liber pentru ca studenţii să vină acasă să voteze, program non

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 43 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°