Peştera devine în luna decembrie, şi nu întâmplător, unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului.
Surprizele sunt nenumărate şi anul acesta, o feerie de lumini şi culoare va cuprinde localitatea mâine, 7 decembrie. Lumina festivă, care nu-i va părăsi pe localnici până-n data de 7 ianuarie, se va îmbina cu lumina spirituală. Şi aceasta pentru că Înaltpreasfinţia Sa Teodosie va fi, mâine, în mijlocul localnicilor la sărbătoarea din acest an, pentru a sfinţi cea de-a treia troiţă-cişmea, aflată la intersecţia dintre localităţile Peştera şi Ivrinezu. Primarul Valentin Vrabie susţine că troiţa este cu totul deosebită şi că pe data de 7 decembrie localnicii vor descoperi acest lucru. Evenimentul religios va avea loc la ora 16.00.
Scena Naşterii Mântuitorului reprodusă ca odinioară
La ora 17.00, localnicii, dar şi cetăţeni din întreg judeţul, vor putea participa la un eveniment inedit. În peştera din localitate va fi reprezentată şi în acest an scena cu Naşterea Domnului Iisus Hristos, un proiect unic în România, care a debutat anul trecut, apreciază chiar primarul Valentin Vrabie. Şi aceasta întrucât scena cu Naşterea Mântuitorului este reprodusă într-o peşteră, în formă vie, cu actori care vor întruchipa magii, păstorii, Fecioara Maria şi Sfântul Iosif. Cei prezenţi la sărbătoare vor avea surpriza să constate că şi ieslea cu animale va fi reconstituită în formă vie. Să nu uităm că în viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos peştera apare în unele dintre cele mai importante momente. Iisus Hristos în peşteră se naşte şi tot în peşteră coboară după moartea pe Cruce.
Corul Arhiepiscopiei Tomisului îi va colinda pe localnici
Pentru aprinderea beculeţelor de Crăciun, oamenii se vor îndrepta spre parcul din centrul localităţii. Acest moment mult aşteptat de localnici va avea loc la ora 18.00 şi va fi însoţit de un extraordinar recital