Un rău de neiertat făcut de guvernarea pedelistă a fost şi diminuarea pensiilor cu 15% a foştilor angajaţi din economie şi anularea statutului de pensionar militar. Din această cauză, pensionarii militari au înfiinţat Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) Timiş, la care s-au alăturat numeroşi camarazi din rezervă sau în retragere.
Revendicările
Organizaţia luptă pe două direcţii: 1. Repararea nedreptăţilor suferite atât de cei care şi-au pierdut serviciul sau au trebuit să renunţe la pensie, precum şi de cei cărora li s-au diminuat pensiile, prin folosirea la stabilirea cuantumului a unor valori greşite ale veniturilor. 2. Revenirea la sistemul pensiilor ocupaţionale, prin aprobarea Legii pensiilor militare de stat şi redobândirea statutului de pensionar militar. “Dacă, în primul caz, acţiunea este în derulare, prin procesele intentate în instanţă, dar aşteptându-se şi ordonanţe de urgenţă reparatorii ale guvernului, în al doilea caz este vorba de o acţiune de viitor, care sperăm că se va rezolva în parlamentul ce va rezulta în urma alegerilor din data de 9 decembrie”, a spus col (r) Radu Aromânesei, preşedintele Filialei 1 Timişoara a SCMD.
Argumentele militarilor
În România de astăzi, durata timpului de lucru este clar reglementată prin lege, orice depăşire a acesteia fiind recompensată de către angajator printr-o retribuire corespunzătoare sau prin compensarea cu timp liber. Veniturile astfel obţinute sunt luate în calcul la stabilirea contribuţiei pentru pensia la care angajatul va avea dreptul.
În cazul militarilor, acest lucru este imposibil de aplicat: pentru ei executarea serviciului de gardă(pază) este o îndatorire funcţională care nu aduce niciun venit suplimentar, ca să nu mai vorbim de exerciţii de alarmare (alertă), aplicaţii (exerciţii în teren), trageri în poligon sau antrenamente în afara orelor de prog