Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neacşu: Grupul PSD a votat, cu majoritate, pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Stan

Publicat in Romania Libera, joi 6 decembrie 2012 ·

Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a decis, cu majoritate de voturi, aprobarea încuviinţării arestării preventive a lui Ion Stan, a precizat, joi, liderului grupului, Marian Neacşu, potrivit Mediafax.

"Am avut o şedinţă restrânsă a grupului. S-a luat act de materialele transmise - scrisoarea ministrului Justiţiei, raportul Comisiei juridice - iar punctul de vedere al grupului va fi prezentat în şedinţa de plen de miercuri. S-a votat, în majoritate, pentru încuviinţarea cererii procurorilor DNA", a spus Neacşu.

El a arătat că o parte dintre colegii săi de grup au remarcat existenţa unor "inadvertenţe" în referatul procurorilor de caz, dar a subliniat că deputaţii social-democraţi nu au considerat că acestea sunt de natură să schimbe decizia luată de grup, care se bazează pe dorinţa de a nu obstrucţiona mersul acestui proces.

"Ion Stan îşi va dovedi în instanţă nevinovăţia. E şi în postura de candidat şi e foarte posibil să primească un nou mandat. Miercuri va fi şedinţa de plen. Nu ştiu care va fi votul în plen", a mai spus Stan.

Citeşte şi Ion Stan: Nu-mi dau DEMISIA. Nu mă consider vinovat

Deputatul PSD Ion Stan a declarat, joi, că nu va demisiona din Parlament, pentru că nu se consideră vinovat, el arătând că va respecta toate procedurile judiciare şi îşi va demonstra nevinovăţia în instanţă şi solicitând ca DNA, dacă are probe, să trimită dosarul la instanţă.

Ion Stan a venit, joi dimineaţă, însoţit de avocatul său, Doru Viorel Ursu, la grupul parlamentar al PSD, reunit pentru a elabora un pucnt de vedere în cazul său.

"Le-am spus colegilor mei, cei care au fost prezenţi, că eu voi respecta toată procedura parlamentară, că nu obstrucţionez în niciun fel Justiţia şi că DNA, dacă are probe, să-mi trimită dosarul la instanţa de judecată", a spus Stan, la ieşirea din sala de şedinţe a grupului.

El le-a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°