Afacerile Poştei Române vor continua să scadă şi în 2013 după pierderea unui drept rezervat companiei la finele acestui an şi tot în acest context managementul operatorului vizează noi activităţi, de brokeraj de asigurări şi servicii financiar-bancare sau de telefonie mobilă.
"În ultimii 3 ani, pierderile cumulate ale Poştei Române au depăşit 400 milioane de lei. Afacerile companiei s-au înscris pe un trend negativ, care se va menţine şi în 2013, pentru că Poşta va pierde la 31 decembrie 2012 dreptul rezervat pentru prestarea de servicii poştale constând în trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame", a declarat miercuri directorul general al Poştei Române Ion Smeeianu.
El a adăugat că managementul companiei şi-a propus prin elaborarea unei strategii să reducă pierderile de venituri prin intrarea Poştei pe piaţa brokerajului de asigurări şi zona serviciilor financiar-bancare.
"Avem o strategie pentru minimizarea reducerii veniturilor, care se bazează pe menţinerea actualilor clienţi şi pe atragerea de noi clienţi. Vrem să îmbunătăţim portofoliul de servicii şi ne vom îndrepta spre zona asigurărilor obligatorii de locuinţe. Poşta va deveni în scurt timp broker de asigurări şi va intermedia, prin capilaritatea reţelei, vânzarea acestor poliţe în zona mic urbană şi rurală", a spus Smeeianu.
El a arătat că Poşta intenţionează să lanseze servicii financiar-bancare în 2013, în parteneriat cu o bancă sau prin intermediul unei bănci proprii.
"Totodată, vrem să introducem o platformă informatică foarte puternică în fiecare oficiu poştal, cu capabilităţi de servicii de asigurări, servicii bancare şi servicii de statistică poştală, precum şi alte servicii pe care potenţialii clienţi le-ar putea solicita", a spus şeful operatorului naţional poştal.
Smeeianu, care la începutul anilor 2000 a fost şeful autorităţii de