Stimați cetățeni, Sunt Alexandru CORDOŞ, reprezentantul dumneavoastră în Senatul României, în ultimii patru ani. Am pornit împreună pe un drum anevoios şi plin de încercări, în vremuri de criză, de convulsii politice, sociale şi doresc să continuăm proiectele demarate în Colegiul Senatorial nr. 4 Cluj.
Principala mea preocupare în decursul acestui mandat a fost legată de domeniul muncii, locurile de muncă stabile şi bine renumerate fiind unitatea de bază a bunăstării oricărei comunităţi.
Am parcurs mii de kilometri vizitând toate localităţile din acest colegiu electoral întins, care cuprinde Turda, Huedinul şi nu - meroase comune din zona de munte a judeţului Cluj. Am vorbit cu foarte mulți cetățeni, pentru a afla care sunt problemele şi cerinţele lor, am suferit împreună din cauza tăierilor salariale ale fostei guvernări şi am luptat pentru fiecare loc de muncă, pentru un trai mai demn şi prosper.
Vă prezint câteva dintre obiectivele pe care le-am atins în mandatul trecut:
Social:
• Păstrarea şi crearea de noi locuri de muncă prin îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul muncii, prin modificări aduse Codului Muncii în ceea ce priveşte relaţia angajat-angajator, contract colectiv de muncă, sistemul de pensii şi dialogul social.
• Creşterea punctului de pensie şi reducerea vârstei de pensionare a femeilor.
• Proiectul privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice , devenit Legea 27/2011.
• Susținerea şi promovarea revendicărilor sindicatului angajaţilor de la Sticla Turda, Mechel Câmpia Turzii și Nokia.
• Am votat împotriva tăierii salariilor și pensiilor .
Educație:
• Am militat pentru acordarea unui procent de 6% din buget, învățământului.
• Am reușit să asigur transportul elevilor din satele văii Crișului Repede către Huedin , un tren în regi