Un accident rutier, soldat din fericire cu răni uşoare, s-a petrecut în această dimineaţă pe DJ 172 D, în zona localităţii Leşu, după ce o şoferiţă, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, a lovit o altă maşină şi a plonjat mai apoi în râul Leşu.
Conform primelor cercetări ale poliţiştilor de la Serviciul Rutier accidentul rutier s-a petrecut pe fondul neadaptării la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit de zăpadă. Femeia aflată la volan a pierdut controlul autovehicolului, a intrat pe contrasens unde a acroşat un autoturism care circula regulamentar, după care a plonjat în râul Ilva.
Purtătorul de cuvânt al IPJ B-N, inspector Antonela Gorgan, spune că în urma cercetărilor se va stabili dacă firma care se ocupă de deszăpezirea sectorului de drum pe care s-a produs accidentul şi-a îndeplinit sarcinile contractuale, în funcţie de rezultatul cercetărilor urmând să se stabilească dacă societatea va fi sau nu amendată.
Circulaţia pe drumurile judeţene şi naţionale din Bistriţa-Năsăud se desfăşoară normal, pe unele sectoare de drum existând un strat subţire de zăpadă. Conform SGA B-N cel mai consistent strat de zăpadă se înregistrează la Anieş şi la Bistriţa Bârgăului, unde zăpada măsoară zece centimetri.