Forbes a publicat, vineri, clasamentul celor mai puternici oameni din lume, “cei 71 care contează cel mai mult”, preşedintele american Barack Obama figurând în fruntea celor mai influente personalităţi.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, Papa Benedict al XVI-lea şi fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, se află în topul Forbes al celor mai puternici oameni din lume.
Clasamentul realizat de Forbes a luat în calcul patru variabile în funcţie de care s-a “măsurat” puterea: numărul de persoane influenţate, resursele financiare controlate de fiecare personalitate inclusă în clasament, exercitarea influenţei respectivei personalităţi în domenii multiple şi, desigur, utilizarea puterii de care dispune.
Preşedintele american a fost desemnat, pentru al doilea an la rând, cel mai puternic om din lume, fiind câştigătorul decisiv în cadrul alegerilor electorale din Statele Unite. Deşi se confruntă cu o serie de provocări serioase, în special de natură economică, Obama este, potrivit Forbes, “liderul singurei superputeri economice şi culturale”.
Angela Merkel a obţinut cea de-a doua poziţie în clasamentul Forbes al celor mai puternici oameni din lume, deoarece “poartă pe umeri” rezolvarea crizei din zona euro şi a propus o serie de măsuri de austeritate drept soluţie pentru redresarea economică a ţărilor din Uniunea Europeană.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, ocupă locul al treilea, iar Bill Gates şi Papa Benedict al XVI-lea se situează pe locurile patru, respectiv cinci în clasamentul anual realizat de Forbes.
Mark Zuckerberg este una dintre cele mai tinere persoane incluse în top şi, deşi anul trecut a obţinut un scor mai bun, încă se află pe locul 25 în clasament.
Există şi membri noi pe listă, inclusiv cofondatorul LinkedIn, Reid Hoffman. Un altul este Elon Musk, antreprenorul din spatele PayPal şi Tesla Motors.
P