Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare regizor român, acasă

Publicat in Impact in Gorj, vineri 7 decembrie 2012 ·

Marele regizor Sergiu Nicolaescu a revenit pe meleaguri gorjeneşti, nu oricum, ci în calitate de invitat special la inaugurarea cinematografului care îi poartă numele, un cinematograf modern, singurul de altfel din Gorj. Mai mult, la eveniment au participat şi oficiali ai statului, premierul României şi Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care au ţinut să fie prezenţi la acest moment special. De astăzi toţi gorjenii se pot bucura de acest cinematograf, care aduce, în perioada următoare, multe surprize plăcute, având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă.

Agitaţie mare ieri în faţa noului cinematograf din Târgu-Jiu. Sergiu Nicolaescu şi-a făcut apariţia, aşa cum îl ştim, salutând pe toţi cei din jurul lui şi încercând să răspundă tuturor întrebărilor curioşilor. Ieri marele regizor a participat la un moment cât se poate de special, un cadou făcut de târgujieni fiului oraşului lui Brâncuşi: un cinematograf care să îi poarte numele, un cinematograf care se ridică la standarde europene. La evenimentul de ieri au participat şi oficiali ai statului, Victor Ponta, Ministrul Educaţiei, directorul RADEF România Film Marius Iuraşcu, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Jiu, parteneri ai proiectului. Momentul a fost unul încărcat de emoţie pentru marele regizor. „Am avut emoţii, desigur, sunt acasă, aici, lângă oameni care m-au făcut să mă simt mândru că sunt gorjean”, a spus Sergiu Nicolaescu. Premierul Victor Ponta a declarat că doreşte să vadă cât mai multe filme româneşti, în cinematografele din România. „Sper să fie multe filme româneşti, dar este mai greu. Este un cinematograf pe care îl veţi găsi oriunde în ţară, şi în Bucureşti şi în Timişoara. Are un singur plus, se numeşte Sergiu Nicolaescu şi cred că acesta este un lucru bun. Strict la modul în care arată scaunele, tot ce este în jur, este foarte modern. Este un lucru foarte bun”, a spus pr

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 39 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 24 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Box: A decedat Paul Bamba, care avea 35 de ani. El a câştigat în urmă cu o săptămână centura WBA Gold Cruiserweight

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial WBA Gold Cruiserweight, Paul Bamba, a încetat din viaţă sâmbătă, la doar o săptămână după ce şi-a câştigat centura mondială, relatează Le Figaro. Vestea a fost anunţată pe Instagram de Ne-Yo, agentul şi reprezentantul boxerului. Pa

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 55 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum 46 minute
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°