Va renunţa preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la imaginea de macho? Va renunţa preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la imaginea de lider puternic, macho, care bate cu pumnul în masă pentru un Vladimir Înţeleptul sau Vladimir cel Blând? Pare greu de crezut, dar este ceea ce relatează Nezavisimaia Gazeta, citând un studiu de strategie care ar fi fost elaborat la Kremlin. Vladimir cel Tare sau Vladimir Înţeleptul? – analiza corespondentului Europei Libere Brian Whitmore este rezumată de Ileana Giurchescu:
Se pare că unul din motivele pentru această schimbare de strategie ar fi dorinţa preşedinţiei de a reasigura electoratul printr-o apropiere precaută de fracţiunea liberală a elitei politice, în detrimentul foştilor angajaţi ai forţelor de securitate, siloviki, sprijiniţi până acum masiv de Putin, fostul lor şef direct.
Potrivit documentului, invocat de Nezavisimaia Gazeta, schimbarea de imagine s-ar datora şi faptului că preşedinţia este îngrijorată de o serioasă pierdere de legitimitate şi nemulţumirea crescândă în rândul elitei ruseşti.
Şi se mai afirmă că această schimbare de roluri şi strategie va începe cu discursul lui Putin despre starea naţiunii, pe care-l va pronunţa în faţa parlamentului, luna aceasta.
Imediat, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a respins categoric relatarea drept „o fantezie”. Dar editoarea politică a ziarului, Alexandra Samarina a insistat, într-un interviu cu Europa Liberă, că documentul privind schimbarea de strategie există.
Samarina s-a mirat de reacţia virulentă a Kremlinului la relatarea din Nezavisimaia Gazeta pentru că documentul exista, susţine ea, şi relatarea din ziar nu este decât un rezumat corect.
Nezavisimaia Gazeta are reputaţia unui ziar nu numai serios dar şi cu relaţii foarte bune la Kremlin. Faptul că purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a re