Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eveniment istoric A fost inaugurată conducta de gaze de la Mangalia (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 6 decembrie 2012 ·

Ieri, la Mangalia a fost inaugurată conducta de gaze naturale, care va alimenta centralele termice, firmele şi gospodăriile din municipiu. Localnicii speră că, în curând, problemele cu încălzirea, cu care s-au confruntat în ultima perioadă, vor fi rezolvate şi preţul pe care îl plătesc pentru gigacalorie va înregistra scăderi semnificative. La eveniment au participat primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, senatorul Nicolae Moga şi deputatul Victor Manea.

Lucia Breazu locuieşte de 50 de ani în Mangalia. Femeia spune că nici înainte de Revoluţie nu au fost probleme atât de mari cu încălzirea. „Noi, cei care locuim în oraş, sperăm ca de acum înainte lucrurile să intre pe făgaşul lor normal. Ştiu că gazul este mai ieftin decât alte tipuri de combustibil şi mă aştept ca factura la întreţinere să scadă cu 30 %", spune ea.

Primarul localităţii, Cristian Radu, spune că de pe urma alimentării cu gaze vor profita peste 43.000 de persoane. „În următoarele două sau trei săptămâni vom inaugura mai multe centrale pe gaz. Preţul gigacalorie, care este actualmente de 295 de lei, o să scadă în mod garantat", a declarat edilul.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a catalogat evenimentul ca fiind unul istoric. „Suferinţa locuitorilor din Mangalia este una nedreaptă şi a venit momentul să înceteze. Lupta pentru aducerea gazului în partea de sud a judeţului nostru continuă şi vrem ca în scurt timp să punem gazul la dispoziţia fiecărei gospodării", a spus Constantinescu.

Senatorul Nicolae Moga a fost creditat de celelalte autorităţi prezente pentru efortul depus în realizarea proiectului. „A fost o luptă grea. Proiectul este unul transfrontalier, în parteneriat cu Bulgaria. Gazul vine, însă, din Rusia şi a fost nev

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°