Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvat dintr-o locuinţă în flăcări

Publicat in Monitorul de Botosani, joi 6 decembrie 2012 ·

Un botoşănean de 50 de ani a ajuns marţi seară la spital, după ce a fost salvat dintr-un apartament în flăcări. Bărbatul locuia singur la etajul al patrulea al unui imobil de pe Aleea Nucului şi folosea mai mult un dormitor, restul casei fiind în renovare. Paralizat, acesta se deplasa într-un scaun cu rotile prin casă, iar când locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări, nu a mai putut ieşi la timp. Norocul său a fost că pompierii au ajuns imediat la el. Aceştia au intrat în apartament atât pe uşă, cât şi pe geamul de la dormitor. Bărbatul, care suferise o uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon şi arsuri pe mâini şi corp, a fost descoperit pe un pat din apropierea focarului şi scos din locuinţă. Transportat la Urgenţe cu ambulanţa, a fost internat la Secţia de chirurgie plastică şi reparatorie. „În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei ţigări aprinse aruncată pe materialele combustibile din cameră”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. În urma incendiului au ars mai multe bunuri din apartament, printre care şi scaunul cu rotile al proprietarului. Un botoşănean de 50 de ani a ajuns marţi seară la spital, după ce a fost salvat dintr-un apartament în flăcări. Bărbatul locuia singur la etajul al patrulea al unui imobil de pe Aleea Nucului şi folosea mai mult un dormitor, restul casei fiind în renovare. Paralizat, acesta se deplasa într-un scaun cu rotile prin casă, iar când locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări, nu a mai putut ieşi la timp. Norocul său a fost că pompierii au ajuns imediat la el. Aceştia au intrat în apartament atât pe uşă, cât şi pe geamul de la dormitor. Bărbatul, care suferise o uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon şi arsuri pe mâini şi corp, a fost descoperit pe un pat din apropierea focarului şi scos din locuinţă. Tr

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 56 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 9 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, își donează 20% din SALARIU către statul român

Gandul acum 14 ore
Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, a anunțat că își donează 20% din salariu către statul român „pentru inițiative relevante în acest domeniu strategic”. Anunțul vine după ce și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că și-a tă

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 9 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°