Vedetele postului Acasă sărbătoresc Moş Nicolae cu cadouri pentru cei dragi, iar Adrian Artene, prezentatorul emisiunii "CanCan TV", îşi celebrează ziua de naştere, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Cu ghetuţele curate, vedetele Acasă l-au aşteptat pe Moş Nicolae şi în acest an cu nerăbdare şi emoţie. În ajunul sărbătorii şi-au amintit cu nostalgie de perioada copilăriei şi de mirosul portocalelor pe care nu îl vor uita niciodată.
Pentru Adrian Artene, prezentatorul emisiunii "CanCan TV", ziua de Moş Nicolae are o semnificaţie dublă. De Moş Nicolae, el îşi sărbătoreşte ziua de naştere.
"Îmi amintesc cu emoţie multe asemenea sărbători, cu atât mai mult cu cât ziua Sfântului Nicolae coincide cu ziua mea de naştere. De ziua mea muncesc, dau telefoane pentru emisiunea din această seară, mă duc să o iau pe fiica mea de la tenis şi vom petrece un timp frumos împreună. Tot ceea ce îmi doresc s-a împlinit deja - o să stau cu fiica mea în seara aceasta. Am primit foarte multe mesaje de la toate persoanele importante mie, iar petrecerea, care va fi în familie, o amân pentru sfârşitul săptămânii. Chiar dacă ieri eram trist în emisiune că n-a venit Moşul, când am ajuns acasă venise", spune Adrian Artene.
Acesta şi fiica lui, Amyra, i-au scris Moşului o scrisoare frumoasă: "Amyra şi-a lustruit pantofiorii ei preferaţi de balerină, zilele trecute şi-a confecţionat la lecţia de artă şi o şoseţică, aşa încât Moş Nicolae să nu aibă niciun motiv să o ocolească. Împreună cu Amira i-am scris Sfântului Nicolae un bileţel pe care l-am lăsat la uşă, întrucât Moşul trece pe la fiecare casă şi 'culege' bileţelele de la copii", a spus amuzat Adrian Artene.
De Moş Nicolae, Ilinca Vandici îşi doreşte aceleaşi cadouri pe care şi le dorea şi în anii copilăriei. "În acest an sărbătoresc prin muncă. Vom pregăti o ediţie a emisiunii 'CanCan TV' plină de surpr