Doi cetăţeni străini implicaţi în pregătirea unor activităţi ale unei structuri afiliate Al Qaida de comitere de acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada Sărbătorilor de iarnă au fost reţinuţi şi vor fi îndepărtaţi din România, urmare a unei operaţiuni SRI.
"În contextul măsurilor întreprinse de autorităţile române competente în prevenirea şi combaterea terorismului, în cursul zilei de ieri (5 decembrie - n.r.), Curtea de Apel Bucureşti a declarat indezirabili doi cetăţeni străini pentru o perioadă de 15 ani. SRI în cooperare cu instituţiile din Sistemul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT) a întreprins măsuri complexe de documentare a unor activităţi pregătitoare pentru comiterea de acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada Sărbătorilor de iarnă de către o structură extremistă afiliată Al-Qaida", a declarat, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, scrie Mediafax.
Potrivit sursei citate, "SRI a monitorizat acţiunile întreprinse de membrii structurii care se aflau în România în condiţii de conspirativitate".
"S-a stabilit că aceştia asigurau suport pentru desfăşurarea întregii operaţiuni şi erau consideraţi puncte de sprijin aflate sub coordonare externă. S-au obţinut informaţii pentru faptul că aceştia încercau să coopteze persoane cunoscute ca susţinători ai structurii jihadiste, care să acţioneze împreună cu punctele de sprijin din România", a mai spus Sava.
La propunerea SRI, aceştia se află în momentul de faţă reţinuţi şi luaţi în custodie publică în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional, a precizat Sorin Sava. "SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului împreună cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări teroriste", a mai spus purtătorul de cuvânt al Serviciului.