Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din această lună reîncep lucrările la Bazinul Olimpic din Alba Iulia

Publicat in Informatia de Alba, joi 6 decembrie 2012 ·

Lucrările de reabilitare ale bazinului de înot olimpic din Alba Iulia vor fi reluate încă din această lună, urmând ca acestea să fie finalizate anul viitor.

Vestea bună a fost dată joi, în cadrul unei conferințe de presă de către deputații PNL Alba, Teodor Atanasiu și Călin Potor.

Motivele pentru întârzierile repetate privind modernizarea complexului sportiv au fost potrivit lui Teodor Atanasiu strict de natură tehnică mai precis din cauza numărului mare de modificări ale proiectului inițial, lucrările au fost sistate.

Potrivit unei adrese oficiale din partea Companiei Naționale de Investiții către Florin Roman, în calitatea sa de vicepreședinte a Consiliului Județean Alba, antreprenorul care efectuează lucrările, respectiv Asociatia SC Trustul de Instalații Montaj si Construcții & SC Benoni Loghin SRL, va primi finanțarea pentru finalizarea lucrărilor astfel că sportivii înotători din Alba nu vor mai trebui să se deplaseze în alte județe pentru a se antrena iar albaiulienii vor avea un loc unde să practice înnotul.

Vicepreședintele Florin Roman a precizat faptul că prin discuțiile pe care actualii parlamentari de Alba Teodor Atanasiu și Călin Potor le-au avut la București cu ministrul dezvoltarii Eduard Helvig și cu conducerea Companiei Naționale de Investiții cea care a preluat obiectivul în septembrie 2010 pentru toată perioada executării lucrărilor şi care asigură în totalitate finanţarea lor, lucrările la Bazinul Olimpic vor fi reluate încă din luna decembrie și nu de anul viitor cum era estimat. Florin Roman a precizat faptul că, semnalele date de anumiți membrii PDL Alba cum că guvernul USL nu va acorda bani pentru diferite obiective din Alba Iulia nu stau în picioare.

“Am văzut că au fost multe informații denaturate apărute în ultima vreme apărute în legătură cu Bazinul Olimpic din Alba Iulia, multe informații care spuneau c

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 32 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum o ora
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Comisia Europeană respinge acuzaţiile de cenzură formulate de Mark Zuckerberg

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a respins miercuri acuzaţiile de cenzură formulate de patronul Meta, Mark Zuckerberg, care a renunţat în SUA la programul de „verificare a faptelor” (fact-checking), în timp ce Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă, rel

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°