Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea de la Damasc ripostează, armata intensifică bombardamentele

Publicat in rfi, joi 6 decembrie 2012 ·

După ce Moscova a dat semnalul că se distanţează de regimul Assad iar NATO a avertizat că folosirea armelor chimice în Siria va atrage o reacţie internaţională imediată, puterea de la Damasc ripostează. Armata intensifică bombardamentele asupra cartierelor mărginaşe ale capitalei. Între timp, Alianţa Nord-Atlantică aprobă instalarea sistemelor Patriot în Turcia, la frontiera cu Siria.

Şi în Egipt tensiunea persistă. Astăzi atât opozanţii preşedintelui Mohamed Morsi cât şi islamiştii din Frăţia Musulmană vor să protesteze din nou în faţa palatului prezidenţial. Între timp vicepreşedintele egiptean anunţă că organizarea unui referendum contestat privind proiectul de Constituţie va fi menţinut în pofida protestelor.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu este la Berlin. Germania s-a declarat îngrijorată de de noul plan israelian privind coloniile dar nu a reacţionat atât de vehement precum Londra şi Parisul care i-au convocat pe ambasadorii israelieni în post.

Corupţia continuă să facă ravagii în întreaga lume şi afectează profund ţările din zona euro care sunt şi cele mai lovite de criză - Grecia şi Spania, indică cel mai recent raport Transparency International. România stă mai bine faţă de anul trecut, ocupă locul 66, la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuwaitul. Despre raport, pe larg în 40 de minute.

Europa trebuie să regândească modul în care sistemele de învățământ și formare contribuie la dezvoltarea competențelor necesare pe piața muncii. Şomajul fără precedent din unele state Uniunii Europene, îi afectează în special pe tineri. Totuşi, din cauza pregătirii necorespunzătoare, aproape 2 milioane de locuri de munca rămân neocupate. Care ar fi soluţiile vă spunem mai târziu.

“Weekend în Bucureşti”, este programul prin care patronatele din turism vor să transforme capitala în destinaţie de sfârşit de săptămână pentru românii di

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 35 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 10 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 56 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°