Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie a fost BĂTUTĂ în biroul PRIMARULUI din Râmnicu Vâlcea

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 6 decembrie 2012 ·

Ioana Rădescu de 46 de ani din Râmnicu Vâlcea susţine că a fost bătută măr chiar în biroul primarului de faţă cu edilul şef Emilian Frâncu (USL).

Aşa cum face de 12 ani încoace Ioana Rădescu a mers din nou la primărie pe data de 5 decembrie să întrebe: când se introduce apă şi pe strada pe care locuieste, Danil Ionescu din Râmnicu Vâlcea?

Scandalul a pornit în momentul în care femeia i-a reproşat primarului are s-a mutat recent pe strada respectivă, că el beneficiază şi de apă curentă canalizare, dar şi de asfalt turnat prospăt la poartă, în timp ce locuitorii ceilalţi asteaptă de ani de zile să aibă condiţii civilizate de oraş pe măsura imozitelor plătite. “S-a mutat pe strada noastră în vară. Imediat la el s-a putut să se facă săpături pentru apă curentă şi canalizare, la noi ...nu. De ce pentru primar se poate şi pentru noi nu, asta l-am întrebt . În secunda aia a început să urele la mine să ies afară, a chemat gardienii care au tras de mine.Am opus rezistenţă petru că doream un răspuns, atunci au început să mă lovesacă, m-au trântit jos şi au tăbărât pe mine, mi-au rupt hainele, m-au strâns de gât.“, susţine Ioana Rădescu.

Femeia mai spune că a sunat la 112 pentru a chema poliţia. “ Dispecerul m-a intrebat dacă am fost înscrisă în audienţă la primar? Când i-am spus că nu mi-a replicat că nu îmi trimite echipaj pentru că nu aveam ce să caut în biroul primarului", a declarat femeia.

Plina de vânătăi si zgârieturi femeia si-a scos certificate medico-legal şi a depus plângere la Parchetul de pe lângă Tribunaul Vîlcea pentru lovire şi alte violenţe.

Emilian Frâncu, primarul Râmnicului Vâlcea recunoaşte că Ioana Rădescu i-a cerut o audienţă şi-a invitat-o în birou dar susţine că povestea spusă de femeie este pură invenţie.. “O scenetă ieftină, de prost gust. Aici in birou l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 2 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 3 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 4 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 13 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna Plină în

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 3 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Erdogan acuză Israelul că „încearcă să dinamiteze revoluția” din Siria. Întâlnire cu noul lider de la Damasc

HotNews acum 2 ore
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri Israelul că seamănă diviziuni în Siria ca „să dinamiteze revoluția” care l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad, relatează AFP. Turcia este un susținător-cheie al noului lider sirian, Ahm

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – Petrolul Ploieşti 1-1. Gazdele au egalat în minutul 90+1

News.ro acum 3 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Hermannstadt, în etapa a patra a play-out-ului Superligii. Ploieştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive în startul meciului, Jyry şutând periculos în mi

Accident feroviar în județul Iași: Trei persoane încarcerate

Mediafax acum 3 ore
În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate în autoturism, iar echipajele de intervenție lucrează la fața locului pentru extragerea și acordarea primului ajutor victimelor. „La locul solicitării s-au deplasat de urgență o autospecială de

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Crin Antonescu, la Chişinău: Dacă eu voi fi preşedinte al României şi voi fi, nu veţi avea la Palatul Cotroceni un prieten, veţi avea un frate! / Un preşedinte indiferent la Bucureşti, care întoarce spatele Europei, e un dezastru pentru Rep. Moldova

News.ro acum 6 ore
Crin Antonescu, candudatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Chişinău, că dacă va fi preşedinte al României şi va fi, nu vor avea la Palatul Cotroceni un prieten ci vor avea un frate. El i-a îndemnat pe moldove

Vremea

București
acum

sâm.

1°/11°
dum.

7°/14°
lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/16°
lun.

6°/16°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

sâm.

1°/12°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

7°/17°
mar.

8°/9°
Timisoara
acum

sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

9°/16°
mar.

10°/12°