Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deşi e post, UCB a dat petrecere cu sarmale şi piftii pentru mitropolit

Publicat in Pandurul, vineri 7 decembrie 2012 ·

Universitatea „Constantin Brâncuşi“ a organizat ieri, în postul Crăciunului, o petrecere mare, cu sarmale, fripturi şi băuturi scumpe, cu prilejul oferirii titlului de Honoris Causa Mitropolitului Olteniei, IPS Irineu. La eveniment a participat toată spuma „locală“, Mitropolitul Irineu, dar şi Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu. Petrecerea a durat până dimineaţa, preşedintele Senatului Adrian Gorun aducând în amfiteatrul UCB un taraf de lăutari de la Runcu.

Ministreasa a uimit o universitate întreagă, şi ce universitate, cu ţinuta sa. Aceasta a purtat o rochie roşie, pantofi Christian Louboutin de mii de euro şi o geantă Hermes, una mai scumpă decât a Elenei Udrea. După ce şi-a făcut de cap cu Jack Daniels, Andronescu le-a oferit invitaţilor un dans pe mesele unde-şi tocesc studenţii coatele.

De la eveniment nu au lipsit nici primarul Florin Cârciumaru, preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu, prefectul judeţului Claudiu Teodorescu, dar invitatul special a fost premierul Victor Ponta. Aceştia s-au întrecut în discursuri electorale. Startul discursurilor a fost dat de rectorul Moise Bojincă, care i-a mulţumit încă o dată preşedintelui Senatului Adrian Gorun, pentru susţinerea acordată la alegerile din universitate, dar şi liderilor PSD pentru binecuvântarea de a avea un premier din judeţul nostru.

Un schimb dur de replici a fost între Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu. Cârciumaru a profitat de ocazie şi i-a dat replică lui Călinoiu, cel care a trimis târgujienilor o scrisoare în care a spus că preşedintele PSD Gorj nu este atât de important ca şi Ponta: „Vreau să-i spun domnului Călinoiu că eu sunt cel mai important şi că fără mine, nici el şi nici Ponta nu ar fi unde sunt acum“. Călinoiu nu s-a lăsat prejos şi i-a amintit că la alegerile din vară a luat doar 70% şi nu 80% cum se lăuda.

Premierul a fost arbitru între cei doi şi,

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 7 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 11 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 11 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°