Curtea de Apel Bucureşti a decis joi, 6 decembrie, că FC Universitatea Craiova SA nu trebuie să-i plătească nici un ban lui Victor Piţurcă.
FC Universitatea Craiova câştigă bătălie după bătălie, în instanţă, în conflictul cu FRF şi fostul antrenor Victor Piţurcă. Curtea de Apel Bucureşti, aceeaşi care a dat o decizie favorabilă clubului din Bănie în privinţa dezafilierii, a decis joi, 6 decembrie, că gruparea din Bănie nu trebuie să-i plătească nici un ban lui Victor Piţurcă, aşa cum dictaseră comisiile federale din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Instanţa s-a pronunţat în dosarul în care Fotbal Club Universitatea Craiova SA a contestat deciziile pronunţate de către Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor şi Comisia de Recurs în ceea ce priveşte hotărârea care avea ca obiect precizarea că Victor Piţurcă are de primit 7 milioane de euro de la FC Universitatea Craiova.
Prin pronunţarea dată joi, judecătorul Cornel Dobranişte a admis acţiunea introdusă de către olteni, dispunând admiterea acţiunii în anulare a clubului, anularea deciziei Comisiei de Recurs a FRF nr. 106, rejudecarea recursului şi admiterea acestuia, pe fond, respingând cererea lui Piţurcă.
Decizia dată astăzi de CAB este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea de Apel Bucureşti a decis joi, 6 decembrie, că FC Universitatea Craiova SA nu trebuie să-i plătească nici un ban lui Victor Piţurcă.