Lucrări ale unor pictori celebri precum Corneliu Baba, Teodor Harşia, Nicolae Maniu, Corneliu Brudaşcu sau contele Ralph Teleki vor fi scoase la vânzare săptămâna viitoare.
Printre cumpărătorii tablourilor scoase la licitaţie în ultimii ani la Cluj se numără oameni de afaceri din Statele Unite, Germania sau Marea Britanie. Cea mai importantă acţiune de acest gen va avea loc săptămâna viitoare, vedeta fiind o lucrare a lui Imre Nagy, cu un preţ estimativ de vânzare de 20.000 de euro.
Tabloul cel mai valoros al licitaţiei de la Teatrul Maghiar de Stat (TMS) va fi „Nud", realizat în 1921, ulei pe pânză, 95,5x59,5 cm, semnat şi datat dreapta jos de Imre Nagy, cu un preţ de pornire de 12.000 de euro, pentru care organizatorii estimează că vor încasa între 15.000 şi 20.000 de euro. Autorul a studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta, iar din 1949 a predat la Institutul de Arte Plastice din Cluj-Napoca. În 1957 a primit titlul de Maestru Emerit al Artei. După moartea artistului, la Jigodin, lângă casa natală a acestuia, s-a amenajat o expoziţie permanentă cu lucrările pictorului, care depăşeşte 6.000 de exponate.
Preţuri estimative importante mai au, pentru evenimentul de la Cluj, lucrările „Veneţia" - Corneliu Baba, o piesă rară a pictorului român (10-15.000 euro), „Catedrala ortodoxă din Mureş" - Aurel Ciupe (6-9.000 euro), „Om cu pasăre" - Nicolae Maniu, „Autoportet" - Aurel Ciupe (5-7.000 euro), „Pe drum", „Mama şi copilul" - Jozsef Klein, „Primul bal" - Jenö Gyarfas (4-6.000 euro), „Toamnă" - Nicolae Maniu (3-6.000 euro), „Biserica reformată din Cluj" - Antal Fülöp, „Ciobănaş" - Teodor Harşia (3-5.000 euro). Printre piesele deosebite figurează un tablou al contelui Ralph Teleki, intitulat „În barcă", lucrare executată de acesta în 1924, cu un preţ de pornire de 800 de euro. În total vor fi prezentate 96 de lucrări.
„Din 2008, de când