Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siria, plan malefic pentru a-şi ataca poporul. Armata a încărcat BOMBE cu GAZ SARIN

Publicat in Antena 3, joi 6 decembrie 2012 ·

Armata siriană a încărcat cu gaz sarin bombe destinate să fie lansate din avion, a afirmat miercuri postul american de televiziune NBC, citând "oficiali americani" sub protecţia anonimatului, informează AFP.

Dacă se va dovedi adevărată, această informaţie marchează o nouă etapă în lupta disperată dusă de regimul lui Bashar al-Assad.

În acest stadiu, "bidoanele" încărcate cu precursori ai acestei neurotoxine mortale nu au fost fixate pe aripile avioanelor şi preşedintele sirian nu a dat ordinul de a le utiliza, adaugă NBC.

Foto: CBS News/DigitalGlobe - Imagine din satelit care cuprinde una dintre cele peste 20 de baze din Siria care adapostesc arme chimice

Conform CNN, serviciile de informaţii israeliene, turce, libaneze şi iordaniene sunt în prezent în legătură strânsă cu omologii americani pentru a defini acţiuni viitoare.

Luni, un oficial american a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că "mai multe indicii" sugerează că regimul sirian a început să adune precursori chimici necesari unei utilizări militare a gazului sarin.

Oficiali americani au solicitat mereu protecţia anonimatului când au vorbit despre subiecte din domeniul informaţiilor.

Aceste evoluţii l-au determinat luni pe preşedintele Barack Obama să îi adreseze un avertisment lui Bashar al-Assad. "Astăzi vreau să îi transmit clar lui Assad şi celor care îi respectă ordinele că lumea întreagă (îi) priveşte. Recurgerea la arme chimice este şi va fi complet inacceptabilă", a spus el.

"Dacă veţi face greşeala tragică să folosiţi aceste arme, vor fi consecinţe şi veţi răspunde. Nu putem permite ca secolul XXI să fie umbrit de groaznicele arme ale secolului XX", a subliniat acesta.

Miercuri, în cadrul unei reuniuni a NATO la Bruxelles, ministrul francez de Externe Laurent Fabius a apreciat că "mişc

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°