Statele Unite ale Americii au desfăşurat nave echipate cu capacităţi antibalistice pentru a „monitoriza îndeaproape” lansarea anunţată de către Coreea de Nord a unei rachete, a anunţat comandantul forţelor americane din Asia-Pacific, amiralul Samuel Locklear. Sursa: Reuters
„Pare logic să le mobilizăm cu scopul de a cunoaşte mai bine situaţia. Aceste nave sunt dotate cu capacităţi antirachetă”, a menţionat responsabilul militar american în faţa presei, fără a preciza numărul de nave desfăşurate.
Potrivit CNN, este vorba de două distrugătoare, USS Benfold şi USS Fitzgerald.
Desfăşurarea acestora este menită să „clarifice ce se întâmplă” şi, în cazul în care tirul anunţat va avea loc, să se afle despre ce tip de rachetă este vorba, să se poată determina traiectoria acesteia, pentru cine poate reprezenta aceasta o ameninţare, dar şi să-i „liniştească pe aliaţii” Statelor Unite, a mai spus amiralul Locklear.
SUA au denunţat drept un act „deosebit de provocator” anunţata lansare a unui „satelit” de către Republica Populară Democrată Coreeană. Lansarea unui „satelit” nord-coreean „va fi un act extrem de provocator”, a declarat, sâmbătă, la Washington purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland.
„Orice lansare nord-coreeană care foloseşte tehnologie de rachete balistice este o încălcare directă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a precizat aceasta.
Lansarea, care ar urma să aibă loc în intervalul 10-22 decembrie, este de natură să sporească tensiunile cu Washingtonul şi Seulul, în contextul în care SUA se pregătesc de al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama, iar Coreea de Sud organizează propriile alegeri prezidenţiale la 19 decembrie.
Washingtonul consideră că lansările de rachete nord-coreene sunt acoperiri pentru testări de tehnologie pentr