Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IN MEMORIAM ALEXANDRU ROZ (1930-2008)

Publicat in Ziua de Vest, joi 6 decembrie 2012 ·

La 8 decembrie 2008, trecea la cele veşnice distinsul profesor universitar doctor ALEXANDRU ROZ, membru fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” şi al Facultăţii de Ştiinţe Umanist-Creştine, din cadrul universităţii. Născut la 8 noiembrie 1930, Alexandru Roz şi-a făcut studiile universitare la Facultatea de Istorie a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj, unde şi-a susţinut în anul 1987 doctoratul, sub îndrumarea academicianului Ştefan Pascu. După o bogată activitate ca profesor în învăţământul preuniversitar, la şcoli de prestigiu din Arad, director al Liceului „Moise Nicoară” din Arad, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad şi lector universitar la Institutul Politehnic din Timişoara, Facultatea de Subingineri, între anii 1974-1977, a făcut parte din grupul de fondatori ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad (1990) şi ai Facultăţii de Ştiinţe Umanist-Creştine, în anul 1994. La această facultate a activat în calitate de cadru didactic (1994-2008) şi decan, între anii 1994-2003. Între anii 1990-2004 a fost cancelar general al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, membru al Senatului şi Consiliului Director al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, redactor-şef la Studia Universitatis „Vasile Goldiş”, redactor-şef la „Tribuna Universităţii” şi director al revistei „Jurnal Studenţesc”. Activitatea ştiinţifică şi-o începe încă din anii de studenţie şi o continuă ca profesor la catedra liceelor din Arad, a Institutului Politehnic din Timişoara, dar cu deosebire la catedra de istorie a Facultăţii de Ştiinţe Umanist-Creştine. Neobosit şi talentat cercetător, Alexandru Roz a adus contribuţii notabile la îmbogăţirea istoriografiei româneşti. A fost distins în mai multe rânduri cu gradaţii de merit în învăţământul preuniversitar, diplome şi medalii ale universităţii şi instituţiilor de cultură din Arad, pent

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 13 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 7 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 11 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 6 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 2 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 9 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Două fetiţe au căzut din podul unei case, prin tavanul de rigips, într-o localitate din Bihor. Una dintre copile, inconştientă, a fost preluată de un elicopter SMURD

G4Media acum 12 ore
Două fetiţe în vârstă de 5 şi 7 ani din localitatea bihoreană Luncşoara au ajuns la spital, joi, după ce au căzut din podul unei case în renovare, prin tavanul de rigips. Potrivit unei informări transmise, joi, de purtătorul de cuvânt al ISU Crişana

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 9 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Vremea

București
acum

20°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°