„Neobositulu Vergilius Razesu“ (fac trimitere la Neobositul Kostakelu, personaj din „Hronicul măscăriciului Vălătuc“ al lui Al. O. Teodoreanu), intrepid în pofida vârstei (n. 1932; de altfel, prenumele, din lat. ramură verde, atestă şi acesta, parcă, o primăvară perpetuă), oferă cititorilor săi o nouă carte. E vorba de antologia SCRIITORI DIN NEAMŢ, coordonată de dsa (dr. Virgil Răzeşu) şi apărută în propria-i editură („Răzeşu“, 2012). Coordonatorul lucrării – cum modest se autointitulează pe pagina de gardă – este un cunoscut chirurg, autor de scrieri de specialitate, inclusiv pentru educaţia medicală continuă, bun organizator de reuniuni profesionale pentru chirurgii din Moldova, dar nu numai, de biografii – apreciate laudativ fiind în special cele închinate lui Beethoven şi Mozart –, de texte de iatroistorie (ba chiar şi cărţi, semnate, unele, în colaborare), e publicist, găzduit şi în paginile săptămânalului nostru, şi scriitor de literatură beletristică, după cum, iată, aflu cu întârziere, vinovat considerându-mă, din articolul pe care şi-l consacră în antologie. De altfel, prezenţa unui medic (dr. V. R.) şi cea a unui asistent medical (Eugen Steţcu), din totalul de 69 de autori indexaţi, sunt argumentele pentru care semnalăm această crestomaţie de interes local, cititorii dornici de informaţii de gen beneficiind de publicitatea librării Publicitate lor. Antologia se bucură de o foarte binevoitoare „Precuvântare“ semnată de profesorul universitar ieşean şi scriitorul Liviu Antonesei. Iniţial reticent asupra criteriului geografic în alcătuirea unei antologii, dsa concede că, până la urmă „nici o operă – literară sau aparţinând altui gen – nu este considerată doar prin valoarea estetică. În realitate, o operă este un «organism» mult mai complicat, care-şi alătură dimensiunii estetice, puzderie de alte dimensiuni: socio-istorice, etice, filosofice,