Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România s-a calificat în grupele principale

Publicat in Salajeanul, vineri 7 decembrie 2012 ·

România – Islanda 22 - 19 (15 - 13)

Naţionala feminină de handbal a României a obţinut, miercuri seara, prima victorie la Campionatul European din Serbia, scor 22-19, împotriva Islandei, fiind cea de-a treia echipă care şi-a asigurat calificarea în grupele principale, după ce Muntenegru şi Spania, ambele cu câte două victorii din tot atâtea partide, au fost primele echipe care au făcut pasul spre următoarea fază a competiţiei.

Echipa naţională feminină de handbal a României, cu Gheorghe Tadici pe banca tehnică, a disputat ieri seară cel de-al doilea joc la turneul final al Campionatului European din Serbia.

După remiza obţinută, marţi, în faţa Rusiei, tricolorele au învins, ieri seară, naţionala Islandei, scor 22-19, după ce la pauză, Crina Ailincăi Pintea şi compania au intrat la cabine având avantaj de două goluri, scor 15-13.

Startul partidei a aparţinut echipei din Islanda, care avut avantaj de trei goluri în minutul 13, scor 8-5.

În min.18, Aurelia Brădeanu, principala marcatoare a echipei naţionale în jocul cu Islanda, cu 7 reuşite, a anulat avantajul şi a egalat, 10-10, iar două minute mai târziu, Ionela Stanca a dus România în avantaj, 11-10.

Ultimul gol al primei reprize a fost marcat de Cristina Neagu, acesta fiind, de altfel, primul său gol pentru echipa naţională după accidentarea care a ţinut-o mult timp departe de terenul de handbal.

Repriza secundă a fost săracă în goluri. Prima reuşită a celei de-a doua părţi a venit după şapte minute de joc şi a fost realizată de jucătoarea islandeză Rut Jonsdottir şi tot adversarele tricolorelor au marcat şi cel de-al doilea gol, prin Dagny Skuladottir, care a restabilit egalitatea, 15-15, moment în care suporterii echipei naţionale au început să treacă din nou prin emoţiile din meciul cu Rusia.

Cu zece minute înaintea gongului de fin

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 11 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 6 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 9 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 8 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 9 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 6 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°