Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIE Criza a făcut hocus-pocus cu preţul locuinţelor. Apartamentele s-au ieftinit cu 50%

Publicat in Adevarul, joi 6 decembrie 2012 · ·

Îţi aminteşti când un apartament modest dintr-un cartier periferic al Capitalei costa în 2007-2008 aproape 100.000 de euro? Suma ar putea să pară acum exorbitantă, însă atunci contractarea unui împrumut nu era o problemă. Mergeai la bancă, obţineai destul de repede şi de uşor un credit şi, chiar dacă rata era destul de mare, nu îţi făceai probleme, te aşteptai ca salariul tău să crească în continuare, aşa cum crescuse în ultimii ani.

Numai că a venit criza, iar salariul tău nu a mai crescut, din contră, a scăzut sau ţi-ai pierdut jobul. Dobânzile, în schimb, au crescut semnificativ, iar euro s-a scumpit şi el, astfel că lună de lună a trebuit să scoţi tot mai mulţi bani din buzunar pentru a-ţi achita rata.

În ultimii ani, prea puţini s-au mai încumetat să ia credit de la bancă, mulţi nu şi-au mai permis, iar cumpărarea unei locuinţe a devenit un lux, un vis greu de îndeplinit. Cererea pe piaţa locuinţelor a scăzut drastic, iar proprietarii s-au văzut nevoiţi, cu timpul, să taie din preţ…şi să tot taie. Astfel, apartamentul modest dintr-un cartier periferic al Capitalei a ajuns să fie scos la vânzare la jumătate de preţ faţă de perioada de boom şi, chiar şi aşa, clienţii sunt greu de găsit.

„Adevărul” vă prezintă bilanţul a cinci ani de criză pe piaţa imobiliară. Cum s-au ieftinit apartamentele noi şi vechi în principalele oraşe din ţară.

Preţurile locuinţelor din marile oraşe ale României s-au înjumătăţit din martie 2008 şi până în noiembrie 2012. Astfel, de la 2.058 de euro pe metru pătrat util, valoarea de vânzare în perioada de dinainte de criză, preţurile au coborât drastic la aproximativ 986 de euro pe metru pătrat.

Locuinţele s-au ieftinit cu 52% faţă de 2008, arată o analiză a portalului imobiliare.ro, realizată pentru intervalul martie 2008- noiembrie 2012.

Cea mai mare ieftinire a locuinţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri și datorii are șeful statului

Adevarul acum 26 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale și a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, detalii privind finanțarea campaniilor sale electorale pentru alegerile locale și prezi

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 50 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°