Şoferul vinovat de producerea accidentului de ieri de pe DN 17 C, dintre localităţile Bistriţa şi Dumitra, a fost găsit de poliţişti la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde primea îngrijiri medicale.
Conform poliţiştilor acesta nu consumase alcool, dar acesta va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea oamenilor legii.
"Un conducător auto de 40 ani, din Bistriţa, a efectuat o manevră de depăşire, fără să se asigure, a pătruns pe contrasens şi s-a colizionat frontal cu autoutilitara condusă regulamentar din sens opus, de o femeie de 47 ani din Dumitra. Citeşte şi
Accident pe Dealul Dumitrei. Şoferul vinovat de producerea accidentului a fugit de la locul faptei
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat ulterior la Secţia UPU Bistriţa, unde primea îngrijiri medicale.
Din accident au rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto şi a doi pasageri din primul autoturism.
Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă de Poliţia oraş Năsăud", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.