O idee bună nu devine automat faptă bună, ba chiar nici nu devine faptă în orice condiţii. O idee bună e ca o sămânţă bună. Ea trebuie aşezată cu grijă în solul potrivit, la momentul adecvat, hrănită cu iubire, ferită de dăunători. Printre dăunători se numără: obtuzitatea, invidia, lipsa de discernământ, incompetenţa, reaua-credinţă, comoditatea, lenea. Întru apărarea şi împuternicirea ideii celei bune nu se recomandă pesticidele, îngră­şămintele artificiale, pilele, dispoziţiile autoritare, influenţele intempes­tive, nefiziologice, ci ceea ce astăzi se numeşte „managementul bunelor practici“. Fireşte, un management reuşit ar cere, concomitent, centrarea pe beneficiar, o promptă şi devotată servire a pieţei, o exigentă şi înţeleaptă structurare şi conducere a forţelor interne. La rândul ei, structurarea şi conducerea forţelor interne se bazează pe cultura comunităţii respective, pe tehnica pusă în joc, pe măsurarea realizărilor fiecărei etape, cu standarde şi repere exacte, pe hotărâtoarea şi complexa infrastructură umană. Dar să trecem la exemple (bune şi rele). A apărut ideea unei mai bune pregătiri a publicului telespectator pentru sărbătorirea zilei naţionale. S-a născut din vreme. S-a ales un simbol sacru, ca vector al unor trăiri superioare la nivel social – drapelul, cu „pe-al nostru steag e scris Unire“. Dragostea de tricolor făcea parte din cultura naţională, nu trebuia introdusă din afară, ci doar redeşteptată, adusă în atenţia publicului larg şi revigo­rată. Televiziunea şi pro Publicitate fesioniştii jurnalismului de televiziune au capacita­tea de a amplifica puternic trăirile telespectatorilor. Îndemnul realizatorilor privind afişarea, fără ezitări sau constrângeri, a tricolorului, ca şi promovarea pe un site special a multiplelor posibilităţi de punere în valoare a drapelului românesc au influenţat şi au dat glas trăirilor unui număr impresi