După ce traversarea neregulamentară a devenit un sport naţional, unii pietoni fac scandal şi refuză să se legitimeze, atunci când sunt opriţi de poliţiştii rutieri. Mai mulţi pietoni clujeni au fost amendaţi astăzi de poliţiştii rutieri în cadrul acţiunii care îşi propune să îi monitorizeze pe cei indisciplinaţi.
O clujeancă a fost oprită de poliţişti, după ce a traversat strada prin loc nepermis. Femeia s-a legitimat cu greu în faţa poliţiştilor rutieri. Un alt clujean a încercat să le ţină lecţii de viaţă poliţiştilor. "Un om la vârsta mea nu ar trebui să fie tratat aşa", a spus bărbatul poliţiştilor.
Şi pentru că nu a vrut sub nicio formă să se legitimeze, clujeanul a intrat într-un magazin, iar poliţistul a fost nevoit să intre după el. Cu greu, omul a acceptat să prezinte buletinul.
Poliţiştii le-au explicat pietonilor că amenda pentru traversare neregulamentară este de 70 de lei, achitată în 24 de ore.
"Încercăm să disciplinăm pietonii. Vedeţi că traversează strada pe unde nu te aştepţi. Din păcate, mulţi dintre ei ajung victime ale accidentelor de circulaţie şi încercăm să îi determinăm să respecte regulile de circulaţie, să traverseze doar prin locuri marcate", a explicat comisarul şef Florin Goia, din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Cluj.
Aproape 250 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în trei zile, de către poliţiştii rutieri, la nivel naţional, pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.