Să mor io dacă-nţeleg ceva din emisiunile „tele". Dar, îmi plac de mor. Sunt aşa, ca un spectacol de teatru kabuki la japonezi sau de măşti dansante africane.
Alea în care humanoizi daţi cu cremă neagră se balansează şoldiu cu fuste din frunze lungi de bambus şi care dau cu curu' dă pământ şi tu habar nu ai de ce... Văd, dar nu pricep decât atunci când zici: „vindeţi!" sau „e momentul să cumpăraţi lei!". Sigur, sunt şi rubrici inteligibile, alea cu proşti cotidieni, cu escroci nocturni. Astea pentru oameni, nu pentru finanţişti, dar eu nu despre ele zic aici.
Tu însă, moşule, eşti un spectacol agreabil în sine. Te-aş lua acasă, zău! Şi, fără vreo băşcălie. Eu sunt în faza gri, morocănos, ciufut, hisut, cu bila diskinezată, apăsat de iminenţa unui cutremur, de efemeritatea lumii materiale, de criza metafizicii europene, de sinuciderea prin vot a acestui popor de dobitoci din care numai eu fac parte; de agresiunea vidă din pseudo-creieraşul unui Mangafane RRA... Mă apasă bolile veacului, sărăcia şi inaniţia din lumea a treia, înmulţirea prin coit limitat la chinezi, dominaţia prusacă din UE; şantajul elenistic; războaiele cu preşii; apăsarea hormonală a Penelopei, croşetând botoşei în Ithaca, aşteptându-l pe Ulise... Doamne câte am, vezi, pe cap!?
Iar tu ai un tonus atât de energic, atât de energetic pozitiv, care ucide orice propensiune depresivă, fie şi-un suspin, oftat, şoaptă râgâită metafizic. Am impresia că mănânci numai rădăcinoase şi fructe de mare: mere de mare, zarzăre de mare, corcoduşe de mare... Pe cuvânt, îmi placi la nebunie! Ai carismă, ai zâmbetul atât de frust şi de optimist, încât uneori mă tem că tot cu ele, cu mecla asta, cu dantura-ţi clappianistă, poţi să anunţi şi Marele crah financiar de la Bucureşti. Prin care, doamne fereşte!, miliardari „faliţi" ca Copos, Patriciu, Cataramă, Căşuneanu (că pe ei îi mai ştiu şi eu...) se a
