Sunt mulţi cei care se plâng că în actuala campanie nu s-a întâmplat mai nimic, că temele importante au rămas în aer şi că „lupta" electorală a fost mai mult un joc de glezne temător.

Totul pleacă de la nişte calcule simple ale ambelor blocuri politice mari. USL nu avea niciun motiv să deschidă fronturi de dezbatere, interesul lor fiind să-şi conserve un avans liniştitor în perspectiva perioadei post-electorale. ARD (de fapt PDL), de cealaltă parte, nu s-a aflat niciun moment în postura morală şi politică de a o face. Câtă vreme a fost forţa politică la putere până acum o jumătate de an, orice încercare de a lansa teme noi s-ar fi întors împotriva sa, ca un bumerang (pe principiul „Voi aţi fost la guvernare atâta timp, de ce nu aţi făcut atunci ceea ce propovăduiţi acum?") Orice consultant politic i-ar fi sfătuit să facă la fel: să tacă şi să aştepte în tihnă rezultatele finale.

Mă întreb degeaba: cum pot trăi oamenii aceştia cu ei înşişi? Ştiu prea bine că nu au soluţii, că dosarele majore care băltesc de atâta amar de vreme nu se rezolvă stând la taclale prin studiouri prietenoase de televiziune. Totuşi, unii preferă să o facă pentru a-şi prezerva puterea peste un popor tot mai vegetal şi mai resemnat cu soarta, dar nici ceilalţi nu fac nimic pentru a mişca puţin lucrurile din loc, de frica de a nu-şi întărâta electoratul captiv împotriva lor. Unii plâng ipocrit pe umărul poporului, le promit blana ursului din pădure cu o iresponsabilitate criminală, în vreme ce adversarii lor, căpătuiţi între timp într-un mandat la guvernare, dau timid din coate, doar-doar s-or mai pricopsi cu 4 ani în Parlament şi vor scăpa de pârnaie. Distanţa dintre elita politică şi cei reprezentaţi de aceasta nu a fost niciodată atât de mare.

Să ne gândim la un exemplu de temă nedezbătută, deşi actualitatea ei este mai stringentă decât oricând. În septembrie, Banca