Energia a dat-o în bară când îi era lumea mai dragă! După 4 victorii la rând, Nikolic si compania au pierdut derby-ul disputat acasă cu SCM Craiova. Sârbul Rade Dzambic i-a ucis pe gorjeni. A marcat 32 de puncte, adică aproape jumătate din cat a reuşit Energia in total! Craiovenii s-au impus cu 82 la 71.
Energia Rovinari – SCM U Craiova 71-82 (pe sferturi 21-14, 16-21, 16-21, 18-26)
ENERGIA: Darby 22 puncte, Steffel 17p, Lăpuşte 12p, Nikolic 8p, Giles 5p, Atanackovic 4p, Gliga 3p, Alionescu, Vujacic, Roşu, Bratoloveanu. Antrenor: Slobodan Nikolic.
CRAIOVA: Dzambic 32 puncte, Drăguşin 18p, Seals 14p, Bureau 13p, Djurasovic 5p, Orbeanu, Habus, Gavrilă, Petrişor, Cornenu. Antrenor: Andelko Mandic.
Ucişi de Dzambic !
Pe Energia n-au ţinut-o motoarele decât un sfert din meci. Gorjenii au condus în start şi la 10 puncte diferenţă dar Craiova a revenit repede. La pauză, Energia mai avea doar 2 puncte avans. Avans care s-a topit în repriza a doua. Craiovenii au câştigat la pas ultimele două sferturi şi s-au impus fără probleme în derby-ul Olteniei cu 82 la 71. Oaspeţii au câştigat graţie unui Rade Dzambic în formă de zile mari. Sârbul s-a distrat de multe ori cu apărarea gorjenilor şi a terminat meciul cu 32 de puncte. Uriaşul Drăguşin a marcat şi el 18 puncte în timp ce Le var Seals a reuşit 14. Antrenorul oaspeţilor, Andelko Mandic e bucuros că elevii săi au jucat colectiv. „Cred că noi am fost ceva mai calmi şi acolo s-a făcut diferenţa. Terenul propriu poate fi uneori şi un dezavantaj. Este presiune şi tensiune la fiecare meci, iar eu le cer jucătorilor mei să joace până la ultima picătură de energie. Pot spune că Dzambic şi Drăguşin au fost cei mai buni oameni ai noştri pe plan ofensiv, dar victoria a fost a întregii echipe. Mă bucur că am câştigat pentru prima dată la Tg-Jiu. Respect acest statut de derby al Olteniei”, a declarat Manic la