TurdaNews este singurul organ de media local acreditat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, fiind printre primele acreditate din România, cu nr. 13245/12.11.2012.
Autoritatea Electorală permanentă a acreditat un număr de 5 persoane de la TurdaNews, pe lângă birourile şi oficiile electorale contituite la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
"Persoanele acreditate pot asista la operaţiunile electorale din ziua votării, începând cu ora 6.00 şi terminând cu momentul încheierii şi semnării de către membrii biroului electoeral de votare, a procesului verbal de constatare a rezultatelor votării în secţia respectivă, numai dacă prezintă actul de acreditare. (...) Prezenta acreditare (în original sau copie) însoţită de actul de identitate al titularului acreditării permite accesul acestuia în localul oricărei secţii de votare, iar la Biroul Electoral central, birourile electorale de circumscripţie sau după caz, la oficiile electorale, în spaţiile special stabilite în acest sens", se precizează în acreditarea transmisă reprezentanţilor TurdaNews.
În ziua alegerilor, TurdaNews va transmite periodic informaţii despre modul cum decurg alegerile, despre eventualele incidente şi multe alte informaţii privind alegerile parlamentare, iar ulterior vom transmite rezultate parţiale şi finale ale acestor alegeri, indicându-vă şi numele persoanelor care au primit girul, conform procedurilor legii electorale, pentru a ne reprezenta în Parlamentul României, atât pentru zona Turda, cât şi pentru zona Câmpia Turzii.
TurdaNews este singurul organ de media local acreditat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, fiind printre primele acreditate din România, cu nr. 13245/12.11.2012.
Autoritatea Electorală permanentă a acreditat un numă