Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Fenomenul” Dănciulescu a împlinit azi 36 de ani. Cadou-surpriză şi bună-dispoziţie la Săftica

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 6 decembrie 2012 ·

Ionel Dănciulescu, 36 de ani, împliniţi azi. Golgeter de meserie, mărturie stau cele 211 goluri înscrise numai în prima divizie, lider de echipă, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai României în ultimele două decenii.

Danciu-gol a sărbătorit astăzi la Săftica alături de coechipieri la un pahar de şampanie şi o felie de tort, iar unul dintre sponsorii echipei i-au oferit o maşină de serviciu, un Mitsubishi Outlander. Aceeaşi companie, alături de clubul Dinamo, a împărţit cadouri astăzi, de Sfîntu Niculae, unor copii de la centrul de plasament numărul 6 din Voluntari. Cu aceste ocazii, jucătorii au mai uitat de faptul că au aproape 4 luni de întîrzieri salariale, însă mai sînt dispuşi să aştepte două săptămîni să se rezolve situaţia. Mai ales că Ionuţ Negoiţă, singurul acţionar care a discutat cu echipa în ultima perioadă, a venit tot astăzi, la Săftica, pentru a avea o discuţie cu jucătorii. I-a asigurat că, din punctul său de vedere, este dispus să contribuie oricînd la plata salariilor fotbaliştilor, aşteptîndu-i şi pe ceilalţi doi colegi din acţionariat, Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, să facă acelaşi lucru.

Ionel Dănciulescu, 36 de ani, împliniţi azi. Golgeter de meserie, mărturie stau cele 211 goluri înscrise numai în prima divizie, lider de echipă, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai României în ultimele două decenii.

Danciu-gol a sărbătorit astăzi la Săftica alături de coechipieri la un pahar de şampanie şi o felie de tort, iar unul dintre sponsorii echipei i-au oferit o maşină de serviciu, un Mitsubishi Outlander. Aceeaşi companie, alături de clubul Dinamo, a împărţit cadouri astăzi, de Sfîntu Niculae, unor copii de la centrul de plasament numărul 6 din Voluntari. Cu aceste ocazii, jucătorii au mai uitat de faptul că au aproape 4 luni de întîrzieri salariale, însă mai sînt dispuşi să aştepte două săptămîni să se

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 56 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 49 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 22 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°