Primarul Klaus Iohannis a fost prezent joi, 6 decembrie, pe strada Faurului pentru a marca redeschiderea traficului, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare, executate în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană.
Contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a străzii a fost semnat la jumătatea lunii mai, valoarea acestuia fiind de peste un milion lei, fără TVA. Constructorul, SC Sinecon SRL, a modernizat inclusiv reţelele de apă pe această stradă, precum şi canalizarea pluvială.
Cu toate că termenul de execuţie pentru lucrări era de 18 luni, constructorul a reuşit să reabiliteze strada în doar şapte luni, garanţia fiind de 5 ani.
„Redeschidem după o perioadă relativ scurtă de şantier. Constructorul a promis de atunci că termină lucrarea înainte de venirea iernii, ceea ce s-a întâmplat. Lucrarea a fost destul de complexă fiindcă s-a înlocuit tot, toate reţelele sunt noi şi îngropate. Şi, în ansamblu cred că strada a ieşit foarte frumos şi foarte repede”, a declarat, joi, primarul.
Alte două străzi incluse în PIDU – Turnului şi Ocnei – sunt în prezent în lucru.
Lucrările pe strada Ocnei sunt avansate, lucrările la reţeaua de apă fiind deja finalizate. Pe strada Turnului, primul tronson, cel dintre strada Valea Mare şi Faurului, reţeaua de apă şi canalizarea pluvială a fost realizată şi se lucrează la carosabil. Pe cel de-al doilea tronson, dintre strada Valea Mare şi Podul Cibin se lucrează la canalizarea pluvială.
Primarul Klaus Iohannis a fost prezent joi, 6 decembrie, pe strada Faurului pentru a marca redeschiderea traficului, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare, executate în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană.
Contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a străzii a fost semnat la